Stelian Popescu
Emanoil Bucuţa a fost fondatorul şi directorul revistei „Boabe de grâu” între anii 1930 – 1935. În numărul 10, din octombrie 1934 (anul V), „Boabe de grâu” – revistă de cultură – anunța, printr-un amplu articol intitulat „Un sat dobrogean. Ezibei“, o carte cu același nume ce avea să apară 5 ani mai târziu și să devină cea mai importantă lucrare a profesorului vrâncean Constantin D. Constantinescu Mirceşti (adev.ro/pbj942).
„Un sat dobrogean. Ezibei“, de C. D. Constantinescu-Mirceşti, cu o prefaţă de Dimitrie Gusti, face parte din categoria amplelor lucrări monografice. Cartea de peste 440 de pagini a apărut în anul 1939 sub egida Serviciului Social al Institutului de Cercetări Sociale al României, regionala Constanţa, la editura „Bucovina“ I. E Torouşiu Bucureşti.
Mai multe despre această neprețuită monografie sătească din Cadrilater puteți citi aici: https://www.ziuaconstanta.ro/…/un-sat-dobrogean-ezibei…
Călătorul care a ajuns la Bazargic într’o lună cu căldură înnăbuşitoare de vară, se găseşte surprins de neașteptata trecere dela locurile pline de sevă și de verdeaţă din împrejurimile Dunării, la o regiune cenușie, arsă de soare și bătută de vânturi, unde impresionea caracterul străin al locului, noutatea perspectivei şi această apariţie a Orientului la o margine a României întregite.
In adevăr, vizitatorul are nedumerirea să întâlnească în centrul acestui oraş minaretele ascuţite ale moscheelor, alături de cele mai occidentalizate clădiri, la periferia oraşului mahalalele tătăreşti cu uliţele înguste, cu casele scunde şi Întunecate, Încercuite de ziduri înalte, iar pe străzi bizara amestecătură a şalvarilor albaştri, a voalurilor cernite sau a costumelor naţionale, peste care se suprapune ca o notă predominantă insolenta costum ului modern.
Toate acestea Îţi fac impresia unor aşezări de oameni din alte timpuri şi din alte locuri, peste care a năvălit În pripă civilizaţia.
Dar caracterul străin al locului şi noutatea impresiilor se continuă şi dincolo de acest oraş. Dacă treci de monumentul lui Zimmermann, În drumul ce duce spre Balcic, ţi se deschide perspectiva unor terenuri imense, fără accidente şi fără ondulaţiuni vizibile. Vântul singur, care bate neîncetat până la asfinţitul soarelui, stridi măreţia acestei singurătăţi din care. natura a gonit detaliile pentru a păstra numai liniile simple ,. Când se Întâmplă, câte odată, ca vântul să Înceteze obosit În mijlocul unei zile de vară, atunci liniştea este desăvârşid şi singurătatea maiestoasă.
Câmpia, de un cenuşiu şters, este străbătută Înlungime de umbre destrămare şi de lumină orbitoare. Coloanele de praf, stârnite de vehicule. În mersul lor, se rostogolesc in apropierea pământului, producând singura variaţie în uniformitatea decorului din ce în ce mai cenuşiu şi a unei atmosfere din ce În ce mai nemişcate.
Acelaşi peisaj privit Însă primăvara, spre sfârşitul lunii Mai, îşi schimbă înfăţişarea. Liniile decorului rămân, dar colorile se schimbă. In locul cenuşiului şters, apare verdele nesfârşit al lanurilor de cereale; iar pe marginea şoselelor şi in funduri imperceptibile, mii şi mii de flori de maci, insule de foc în verdea imensitate!..
In adevăr, vizitatorul are nedumerirea să întâlnească în centrul acestui oraş minaretele ascuţite ale moscheelor, alături de cele mai occidentalizate clădiri, la periferia oraşului mahalalele tătăreşti cu uliţele înguste, cu casele scunde şi Întunecate, Încercuite de ziduri înalte, iar pe străzi bizara amestecătură a şalvarilor albaştri, a voalurilor cernite sau a costumelor naţionale, peste care se suprapune ca o notă predominantă insolenta costum ului modern.
Toate acestea Îţi fac impresia unor aşezări de oameni din alte timpuri şi din alte locuri, peste care a năvălit În pripă civilizaţia.
Dar caracterul străin al locului şi noutatea impresiilor se continuă şi dincolo de acest oraş. Dacă treci de monumentul lui Zimmermann, În drumul ce duce spre Balcic, ţi se deschide perspectiva unor terenuri imense, fără accidente şi fără ondulaţiuni vizibile. Vântul singur, care bate neîncetat până la asfinţitul soarelui, stridi măreţia acestei singurătăţi din care. natura a gonit detaliile pentru a păstra numai liniile simple ,. Când se Întâmplă, câte odată, ca vântul să Înceteze obosit În mijlocul unei zile de vară, atunci liniştea este desăvârşid şi singurătatea maiestoasă.
Câmpia, de un cenuşiu şters, este străbătută Înlungime de umbre destrămare şi de lumină orbitoare. Coloanele de praf, stârnite de vehicule. În mersul lor, se rostogolesc in apropierea pământului, producând singura variaţie în uniformitatea decorului din ce în ce mai cenuşiu şi a unei atmosfere din ce În ce mai nemişcate.
Acelaşi peisaj privit Însă primăvara, spre sfârşitul lunii Mai, îşi schimbă înfăţişarea. Liniile decorului rămân, dar colorile se schimbă. In locul cenuşiului şters, apare verdele nesfârşit al lanurilor de cereale; iar pe marginea şoselelor şi in funduri imperceptibile, mii şi mii de flori de maci, insule de foc în verdea imensitate!..
media advertising
