Stelian Popescu
Nu mi-aş fi inchipuit niciodată ce poate fi o ploaie de broaşte.
Am văzut una in Cadrilater, Tocmai in acest ţinut bantuit de secetă, de uscăciune, dar plin şi de atatea contradicţii. Fapt este că aici, pe una din şoselele Durostorului, aproape de vantul fierbinte al stepei şi de campiile prefăcute in scrum am văzut cele mai multe broaşte pe care le poate vedea dintr-odată un om. Nu in bălţile Dunării, nu pe marginea lacurilor intinse; ci aici, aproape de marile aridităţi ale Cadrilaterului.
La ora 7 dimineaţa, un autobuz gonea prin Curt-Bunar spre Silistra, ridicand in lungul şoselii nori groşi de praf. Soarele răsărise ca intotdeauna, pe un cer pustiu, fierbinte, deasupra ţinutului de piatră. Un sfert de oră mai tarziu, cand am intrat in miezul Durostorului, in curbe largi, urcand şi coborand dealurile, drumul se umezise şi bălţi de apă işi făcură apariţia in mijlocul lui. Dar cum de plouase aici cand numai caţiva kilometri in urmă, cerul fusese senin şi vantul uscat bătuse toată noaptea?
E drept că o nouă zonă a Cadrilaterului incepea. Prin ferestre răzbătea un aer mai răcoros, mai umed. Cateva păduri inverziră pe dealuri şi Cadrilaterul incetă să mai fie o ţară de foc. Undeva, in faţă, era valea imensă a Dunării…
Băltoacele se intindeau acum pe tot drumul. Broaşte ţopăiau dela una la alta, din ce in ce mai multe. Erau mici de tot şi rămaneau strivite sub roţile maşinei, cand acestea treceau vertiginos pe deasupra. Dar foarte curand broaştele se inmulţiră atat de mult incat acopereau tot drumul. Mii de broaşte, ţopăiau incet in faţa noastră pe o lungime de caţiva kilometri. Broaştele formau acum o massa compactă şi din pricina lor drumul parea negru şi vascos. Roţile maşinei nu mai aveau de ales, mergeau dea-dreptul făcand ravagii. In urmă se vedeau două dungi late de broaşte strivite, terciuite, făcute una cu pămantul. Acolo unde massa lor era mai compactă, roţile le făceau să ţaşnească intr-o parte şi alta, improşcand cu broaşte terciuite cum ar fi improşcat cu noroi.
Multă vreme ele ţaşniră de sub roti prin dreptul ferestrelor. Iar in faţă altele, ţopăiau incet, aşteptandu-şi randul să fie strivite. Şi asta a durat, pană aproape de Silistra. In fundul autobuzului, caţiva turci bătrani legaţi cu turbane murdare la cap, au privit melancolici o clipă la cele ce se petrec afară, pe urmă au căzut din nou in toropeală, clătinand capul in ritmul maşinei, dar in acelaş timp şi caşicum şi-ar fi răspuns mereu unor ganduri ale lor, numai de ei ştiute.
Prin unele sate cate un om ieşea in drum, ridica mana, autobuzul se oprea şi el se suia inăuntru. Cateva cuvinte, bună dimineaţa, ajungem bine pentru tribunal? Ajungem, nu te teme, toţi oamenii de aici merg la tribunal, răspundea şoferul. Cursa aceasta special pentru tribunal o facem şi n‘am intarziat pană acum niciodată, adăuga el. „Suntem expressul pentru tribunal“, Oamenii dinăuntru, cu feţe mari şi grave, dădeau aprobator din cap. Aşa e, pentru tribunal.
Alte sate, alţi oameni care aşteptand in drum ridică mana şi autobuzul se opreşte. Bună dimineaţa, ajungem la timp? Ajungem, nu vă temeţi.
Cerul era acum in intregime acoperit cu nori groşi. Aceasta nu impiedica insă cu nimic ca puţin mai in urmă, in miezul Cadrilaterului, Soarele să verse aceleaşi valuri de foc.
Puţin mai tarziu, maşina incepu să coboare spre Silistra şi sub roţile ei mureau ultimele broaşte.
[…]
GEO BOGZA – Episodul: La tribunalul din Silistra – Reportaj despre Cadrilater publicat in „Vremea” de DUMINICĂ 22 SEPTEMBRIE 1935
foto: Autobuze CFR pe ruta Bazargic – Balcic în fața Primăriei din Balcic
Abonați-vă la Digiteca Arcanum !
media advertising
