În 1943 se zice că Bucurescii avea nici mai mult, nici mai puțin de 687 restaurante , 381 birturi, 610 bodegi, 61 cârciumi și 33 hanuri

La un moment dat, Bucureștii aveau mai multe cârciumi, birturi, zahanale, bodegi, restaurante și grădini cu grătare decât străzi! 

Dacă, pe la 1860, erau activi în capitală, 41 de „restauratori” (proprietari de restaurante), 95 de cafegii şi 1.403 de cârciumari, deci un număr total de 1.539 negustori cu atribuţiile „alimentaţiei publice”, o numărătoare din 1943 zice că orașul avea nici mai mult, nici mai puțin de 687 restaurante (localuri mari în care se prepara mâncarea și se servea alături de băuturi), 381 birturi (restaurante mai mici), 610 bodegi (localuri mici în care se serveau gustări și băuturi), 61 cârciumi („bodegi mai țepene”) și 33 hanuri (localuri unde puteai să și dormi, nu doar să iei masa).

O porție de ciorbă de burtă aburindă, o carafă de vin brumată, un platou de patricieni dolofani, un castron de scordolea de raci, o moviliță de sarmale (fierte, după îndemnul lui Păstorel, de două ori – o dată în borș și încă o dată în Grasă dulce de Cotnari), o tipsie cu plăcinte abia scoase din cuptor și câteva țoiuri de țuică bătrână, învechită zece ani în butoiaș de dud, închinate la urmă pentru o digestie lesnicioasă… și furtunile Istoriei puteau fi altfel înfruntate în orașul în care nu a constituit niciodată un păcat să înmoi neaoșii mititei direct în paharul de cristal cu cea mai fină licoare din Champagne!

Cârciumile ce colorau Bucureştii de odinioară erau botezate după pofta inimii proprietarilor: Băiat bun, Cocoş, La Balcanii, La Unchiu’ şi nepotu’, La tarapanaua lui Vlad Țepeş, Mielul blând, Potcoava de aur, Cuibul Veseliei, Aristotel, Pompei, Oituz.

Toate aveau însă grădiniţa lor, cu măsuţe sub salcâmi, tei sau castani în floare, de uitai pentru o clipă ce se întâmplă dincolo de gard.

sursa : Volumul V din “Secretele Bucurestilor”, cartea “Cele mai vechi carciumi bucurestene si clientii lor celebri” de Dan-Silviu Boerescu