articol scris de dr. Daniela Lupu, Muzeul Municipiului București
În dimineața zilei de 20 august 1884 vânzătorii de ziare strigau pe străzile Bucureștiului numele unui nou cotidian, proaspăt ieșit de sub tipar: Universul!
Era primul număr al ziarului, care apărea sub deviza: „Dreptate pentru toți. Toți pentru dreptate”. Fondatorul și directorul Universului era Luigi Cazzavillan (1852-1904), ziarist de origine italiană stabilit din 1877 la București.
Primul număr al ziarului a fost imprimat în 3000 de exemplare de format mic (48×33 cm.) chiar în tipografia lui Cazzavillan, numită Tipografia româno-italiană, cu o mașină tipografică acționată manual, produsă de fabrica Ausburg. Sediul tipografiei era într-o casă din Calea Dorobanților nr. 8, închiriată de la colonelul Niculescu. Redacția, situată la aceeași adresă, era compusă la început din doi redactori și un corector.
În primele luni de apariție ziarul costa zece bani bucata dar din decembrie, pentru a atrage cât mai mulți cititori, Cazzavillan a hotărât ca în București să se vândă doar cu cinci bani. Această strategie a dat roade, numărul cumpărătorilor crescând substanțial. După câțiva ani, prețul a devenit uniform, în 1899 editorul anunțând că „Universul este unicul ziar care se vinde în toată țara cu 5 bani exemplarul” (Almanahul ziarului Universul, 1899, p. 112).
În scurt timp Universul a căpătat mare popularitate, devenind unul dintre cele mai cunoscute ziare românești de informații. El cuprindea știri politice, corespondențe din județe și din străinătate, reportaje cu subiecte din viața economică, socială și culturală, noutăți din lumea mondenă, iar ultima pagină era ocupată de reclamele comerciale. De mare interes în rândul cititorilor erau rubricile „Faptul divers” și „Micul anunțător” (cu anunțuri de mică publicitate). La succesul Universului a contribuit și faptul că apărea dimineața, spre deosebire de celelalte cotidiene, care ieșeau după amiaza. Noutatea era menționată chiar pe frontispiciul ziarului: „Apare în toate zilele de lucru la 7 ore dimineața”. Totodată se număra printre puținele gazete independente, nefiind aliniată politic în timpul vieții fondatorului său.
mai mult la :